Mecanismele de colonizare a plantelor după dispersarea pe distanțe lungi (LDD) și cunoștințele actuale aferente au fost subiectul unei revizuiri efectuate de echipa prof. Li Dezhu de la Institutul de Botanică Kunming al Academiei Chineze de Științe (CAS), în colaborare cu cercetători de la Grădina Botanică Tropicală Xishuangbanna a CAS, Universitatea Ebraică din Ierusalim și Universitatea din Edinburgh.
Recenzia a fost publicată în Tendințe în ecologie și evoluție.
LDD dincolo de raza unei specii este un factor important al distribuției globale a biodiversității. Deși evenimentele LDD sunt rare și dificil de cuantificat și prezis, ele sunt profund importante în biogeografie, unde pot avea un impact asupra asamblarii biotei, răspunsurilor la schimbările naturale și antropice ale mediului și răspândirea speciilor invazive.
După cum știm, dispersarea este eficientă numai dacă este urmată de stabilirea cu succes, totuși studiile recente în LDD din plante au avut tendința să se concentreze doar pe stadiul de dispersie, ceea ce înseamnă că a fost acordată o atenție insuficientă stabilirii post dispersare. Prin urmare, lipsește în mod evident o sinteză conceptuală a stabilirii post-LDD pe diferite taxoni și scale spațio-temporale.
Echipa Prof. Li a lucrat la biogeografia intercontinentală, filogeografia și LDD a plantelor de zeci de ani. Prin cercetări ample în literatură, echipa a rezumat cunoștințele actuale cu privire la faza de înființare post-LDD în colonizarea plantelor. Ei au identificat șase factori cheie ai succesului stabilirii: presiunea propagule; trăsături funcționale; evenimente extreme și tulburări antropice; prădători, concurenți și mutualiști; flexibilitate de nișă; și efectul Allee.
Pe această bază, ei au propus un cadru cantitativ general pentru înființarea post-LDD, cu scopul de a oferi un cadru teoretic cantitativ pentru studiul colonizării după LDD, precum și un mijloc de evaluare a riscului de invazie a speciilor.
Potrivit cercetătorilor, biogeografia, filogeografia și ecologia mișcării ar trebui integrate pentru a dezvălui mai precis apariția, momentul și mecanismul evenimentelor LDD.
În plus, relațiile dintre factorii care influențează stabilirea ar trebui studiate pentru a determina importanța lor relativă. În plus, diferențele în mecanismele de stabilire după LDD ar trebui comparate atât pe scara de timp geologică (milioane de ani) cât și pe cea recentă (antropocen).
În general, această revizuire oferă linii de bază conceptuale și cantitative pentru completarea lacunelor actuale de cunoștințe privind stabilirea și promovarea înțelegerii noastre a proceselor care modelează dinamica globală a biotei.
„O înțelegere îmbunătățită a stabilirii după LDD ne va ajuta să înțelegem trecutul și să prezicăm viitorul într-o eră a schimbărilor antropice rapide. De asemenea, poate ajuta la atenuarea unora dintre efectele negative ale acestor schimbări prin reducerea invaziilor biologice și asistarea mișcărilor plantelor ca răspuns la schimbarea climei”, a spus prof. Li.